Oraşul – încălzit şi aproape pustiu, ca în vacanţă, cu boutique-uri mici şi aglomerate, cu terase generoase şi centru curat, amenajat, frumos.

       Tabara de folk – a 11-a ediţie, generoasă în artişti veniţi să cânte, să încânte.

       Au participat, pe parcursul celor 7 zile, o serie de nume importante: Baniciu, Vintilă, Olăraşu, Stănculescu, Bodolan, Avram, Imre, Minghiat, Buică... Supriza mare a fost să-l aud, live (prietenii ştiu de ce) pe Horia Stoicanu, şi să fiu martor al unui jam session extraordinar, început de Vlady Cnejevici + Plamen Stavrev şi însoţit de Sorin Minghiat, Mircea Baniciu … Ioi Doamne!

       Vecinii bulgari au venit şi ei, cu un stil pe alocuri mai mult decât original sau inedit sau altfel. Dar de o calitate excepţională cu toţii.

       N-a fost loc pentru toţi cei care doreau să cânte mult. Se rupeau frânturi din fiecare şi se aşezau la microfoane, pentru ca ceilalţi să poată şi ei cânta.
       Ceilalţi şi Dunărea.

       În fiecare seară au fost cel puţin 6 ore de muzică. 
       Oficiale. Neoficial, se petrecea cu chitara până dimineaţa. Bătrâneşte, cuminte.

       Dan Vană, organizatorul taberei, era încântat: 11 ani de existenţă nu e de ici de colo. Şi efortul s-a văzut împlinit poate în reuşita anului 2008.

       Mulţumiri Calafat, lui George Filip, Dan Vană şi Dunării.
       (Mulţumesc Teodorei Ionescu, care dincolo de faptul că a înregistrat tot ce se putea înregistra, mi-a dăruit o fotografie cu noi două, fotografie de acum 10 ani, de când am câştigat Om Bun. Mi-era dor de mine la 20, recunosc!