Tabăra Folk Calafat

Pentru că în fiecare an la Calafat (şi 2008 nu a făcut excepţie) puteţi găsi alături nume precum Doru Stănculescu sau Horia Stoicanu, pionieri ai genului în România, pe Mircea Baniciu, unul din liderii incontestabili ai curentului la ora actuală, şi până la tineri folkişti care abia încep să se familiarizeze cu scena.
       În dimineaţa zilei de 5 iulie a ajuns la „locul faptei” şi echipa mixtă Forever Folk – Gashkademia de Folk: Ovidiu Mihăilescu, Edy Paicu, Alina Manole, Marius „Make” Matache. Cu arme (chitări, camera video) şi bagaje, dar mai ales cu bună dispoziţie şi elan artistic, s-au alăturat celor deja prezenţi acolo: Doru „Prezidente” Stănculescu, Horia Stoicanu, Sorin „Jimmy” Minghiat, Eugen „Gorby” Avram, Cristi Corcioveanu, Cristian Buică, Adi Beznă & Ioana, Emeric „Imi” Imre, Zory David, dar şi puternicului contingent din Bulgaria: Stefan Geraksiev, Plamen Stavrev, Margarita Drumeva, Rosen Paskulov, soţii Iankulov, însoţiţi de fiica lor Bojana Calafatova (asta pentru că ea s-a născut la exact 9 luni după una din ediţiile Taberei Folk). Mai trecuseră prin tabără Mircea Vintilă, Mircea Bodolan, Mădălina Amon sau Didina Curea. Prima parte a zilei a însemnat filmări în portul Calafat, cu artişti „prestând pentru artă” printre schele, cupe, macarale şi cherestea, pentru ca după-amiaza să permită artiştilor să se relaxeze şi să se pregătească de reprezentaţia de seară. Pentru că toţi artiştii au urcat pe scenă seara, pentru a-i încânta pe cei prezenţi cu melodii vesele şi triste, melancolice sau vulcanice. Supriza serii a fost Plamen Stavrev, unul din cei mai cunoscuţi artişti ai Bulgariei, care a prezentat un recital de folk şi blues, atât în bulgară cât şi în engleză, cu piese originale dar şi cover -uri. Reprezentaţia acestuia a impresionat prin spectrul armonic descris de chitara sa, calităţile vocale incontestabile, dar mai ales capacitatea sa de comunica cu publicul şi de a-i transmite acestuia emoţiile sale, chiar în condiţiile unor piese cântate în limba bulgară. Adi Beznă şi Ioana cu vioara ei fermecată ne-au trimis Ilustrate din Calafat, Ioana amintindu-ne ţi de „Cel mai iubit om din lume” al trupei Contrapunct. Apoi Cristi Corcioveanu ne-a descris printr-o piesă superbă atât de dificila „meserie de copil”, pentru ca Imi Imre să ne tăvălească în toate limbile pământului (ungureşte, româneşte, ţigăneşte), pentru ca să încheie cu cea mai trăznită punere pe portativ a lui Nichita Stănescu pe armonii romales. Seara a fost încheiată de Stefan Geraksiev, un artist care atunci când cântă generează atmosfera unui western de Oscar, vocea sa ducându-te în preeriile cu bizoni şi mustangi de la baza Munţilor Stâncoşi, în care aştepţi să răsară indieni cu feţe vopsite şi cowboy porniţi în explorarea Lumii Noi. Imaginaţi-vă că înfrăţirea cu Cowboy-ul Nelu alias Ovidiu Mihăilescu a fost o chestiune de timp. Despre prima seara aş mai remarca diversitatea stilurilor celor care au urcat pe scenă, de la folk clasic, melancolic, la piese cu influenţe de blues, country sau jazz, piese pe care publicul le-a sorbit cu fiecare notă şi pe care le-a răsplătit cu generozitate cu aplauze.
       Începutul zilei de 6 iulie a fost oarecum la fel, cu deosebirea că scena filmărilor s-a mutat în gara din Calafat. Acolo am văzut cum e cu „Mersul trenurilor” din viaţa lui Eugen Avram şi am participat efectiv la jefuirea unui tren alături de Ovidiu Mihăilescu, chiar dacă noi nu ne-am cheltuit banii pe „whiskey şi femei” aşa cum ne-a ameninţat el că o va face. După încă o repriză de plajă şi ”înmuiere” în Dunărea albastra, ne-am strâns cu toţii din nou pe terasa „Danubius” pentru ultima seară a Taberei de Folk. Şi cum ni s-a promis lansarea şi la Calafat a albumului „Eşarfa” al lui Mircea Baniciu, ne-am apucat să pregătim publicul ce deja umpluse la maxim tereasa, pentru ceea ce avea să fie apogeul Taberei Naţionale de Folk. Într-o defilare a creatorilor de frumos, fiecare din artişti a urcat pe scenă şi a cântat o piesă, parcă pentru a da o nuanţă de unitate a grupului, indiferent de vârstă sau celebritatea fiecăruia. Căci toţi ne-am simţit în familia folkului. Şi a urmat dialogul titanilor. Întai a urcat pe scena Plamen Stavrev, care ne-a mai purtat o dată cu folk-bluesul sau de la melancolie la urale. Apoi, în arome de „Tristeţi provinciale”, publicul a erupt alături de Mircea Baniciu şi Vlady Cnejevici. Rând pe rând, am cântat alături de „Tetea” şi Vlady: Întoarcerea la orient, Vremuri, Vara la ţară, Mugur de fluier sau Canarul. Cei doi au încheiat (cum se putea altfel) dăruindu-ne o „Eşarfă în dar”, urmată de o lungă sesiune de autografe şi poze căruia Mircea Baniciu i-a făcut faţă cu succes.
       Seara însă era departe de a se termina. Cristi Buică s-a urcat pe scenă cu mult curaj (nu e uşor să te urci pe scenă după Mircea Baniciu) şi a cântat câteva compoziţii proprii, urmat de Margarita Drumeva, o artistă cu o sensibilitate aparte. Zory David ne-a plimbat şi el prin cartierul său Mogador, un cântec şi un loc deja special pentru Tabăra Folk Calafat. Apoi a urmat Stefan Geraksiev care, acompaniat de Rosen Paskulov, ne-a mai purtat timp de 2 piese printre corturi de indieni şi incantaţii apaşe. Nici Gashkademia de Folk nu s-a făcut de râs, rând pe rând Alina, subsemnatul şi Ovidiu încântându-i pe cei prezenţi cu Niciodata înger, Colind pentru prieteni, Mătuşa Tamara şi Cowboy-ul Nelu. Pentru ca totul să se încheie apoteotic cu un recital de evergreen -uri blues, folk şi rock alături de Plamen Stavrev şi Vlady Cnejevici, singuri (Unchain my heart n-a sunat niciodată mai bine la chitară) dar şi cu un pic de ajutor (With a little help from my friends), fiind acompaniaţi pe rând de Sorin „Jimmy” Minghiat la flaut, Mircea Baniciu (Boxer-ul lui Paul Simon sau I love her de la Beatles), Make (Wonderful tonight) sau pur şi simplu de un cor de artişti care nu au mai rezistat şi s-au urcat pe scenă pentru a cânta „Let it be”.
       Nu putem încheia fără să îi menţionăm pe Dan Vană, artizanul acestui eveniment şi cel căruia i se datorează cele 11 ediţii de Tabăra Folk, un eveniment tradiţional pentru lumea folkului şi care permite crearea unor relaţii între membrii comunităţii folk mult mai uşor decât în cadrul festivalurilor, unde presiunea actului artistic este mult mai mare, iar perioada petrecută împreună mult mai scurtă. Apoi îi mulţumim domnului Jimmy Minghiat că a făcut oficiile de amfitrion al evenimentului, atât pe scenâ cât şi în afara ei prin glume şi povestiri pline de har şi umor. Nu în ultimul rând doamnei Teodora Ionescu, care a stat la butoane în fiecare seară de la început până la sfârşit, înregistrând şi asigurându-se că totul decurge bine şi nu în ultimul rând lui George Filip, mâna dreaptă a lui Dan Vană şi cameraman de serviciu.
       Am ajuns în Calafat cu întrebarea „oare cum va fi?” şi am plecat cu regretul că „am stat prea puţin”. Am cântat, ne-am distrat alături de prieteni vechi şi mai noi, am visat pe note, ne-am ascultat poezia din suflete. Mulţumim Calafat, mulţumim muzicii folk care încă mai coboară îngerii pe pământ!