Tabăra Folk Calafat

       Păstrând cuvenitele proporţii, situaţia se repetă în folk. Au fost puzderie de steluţe pe val la un moment dat, nume pe care timpul le-a dovedit efemere. În acelaşi timp au activat muzicieni de forţă, fără pretenţii de a deveni vedete, mereu în plasa celebrităţilor şi nu rareori depăşindu-le valoric de departe. Vreau să mă refer aici la trei personalităţi pe nedrept rămase în umbră, deşi prezente între fruntariile genului încă de la începuturi şi active până în ziua de azi: Niki Oagăn, Sorin Minghiat, Marius Baţu.
       Pe Niki Oagăn l-am cunoscut prin colegul său de formaţie, Doru. De profesiune inginer, caracter de o rară integritate, de o modestie revoltătoare, citit şi echilibrat, s-a pronunţat mai întâi în rock, apoi a fost cooptat în trupa de acompaniement a lui Presidente. Cu ani buni de vioară în cultura muzicală, Niki s-a ilustrat atât ca basist, cât şi, mai ales, ca imaginativ chitarist solo, creator de memorabile fraze contrapunctice. (De pildă, el a fost cel ce a imaginat orchestraţiile iniţiale, luate apoi drept model la realizarea albumului Madama De Pică). Mai toţi muzicienii folk de renume au apelat la el, de-ar fi sa-i enumăr doar pe Nicu Alifantis, Dan Chebac, Victor Socaciu, Doru Stănculescu, Vali Sterian, Mircea Vintilă. Cu toate că numele său se află pe albumele acestor staruri, atitudinea veşnic rezervată îl menţine într-un semianonimat regretabil. Azi, domnul inginer Niki Oagăn dă o mână de ajutor la ridicarea noului val folk, participând la un extrem de intresant experiment instrumental alături de tânărul Iulian Baldovin. Talentat compozitor şi chiar autor de texte în ultimii ani, Niki ne pregateşte alte şi alte surprize.
       Sorin Minghiat are o biografie extrem de interesantă: plecat din modesta aşezare muntenească Ghergani de Dâmboviţa, din apropierea Mânastirii Dealu, a urmat studii liceale şi muzicale la Târgovişte. Ajuns student al Facultăţii de Arhitectură din Capitală, Jimmy a pus pe roate împreună cu Presidente cunoscuta lor echipă, la care mai participau Ionel Petrov, percuţii, şi mai sus amintitul Niki Oagăn, bas sau chitară solo. Sorin a fost unul dintre membri de bază ai cenaclului Flacăra (printre fondatori), fără a dovedi vreodată servilism sau stofă de turnător. Cu o înăscută vocaţie a prieteniei, a ajutat instrumental nenumăraţi artişti folk pe scenă şi în studiouri, flautul său fiind universal cunoscut. Apoi, terminând facultatea doar cu diplomă de arhitect conductor, din cauza timpului ocupat cu muzica, a decis, citiţi bine, să reia studiile de la zero, şi a dobândit după ani de muncă şi sacrificii atestarea ca arhitect diplomat, şef de promoţie. Dar nici atât nu a fost de ajuns ci, după susţinerea strălucită a doctoratului cu o lucrare în domeniul arhitecturii româneşti mediavale, astăzi urmează o distinsă carieră de cadru universitar. Prezent pe nu mai ştie nici el câte albume, cooptat în nenumărate formule de spectacol, este unul dintre animatorii de marcă ai festivalului folk de la Calafat, alături de Dan Vană, şi conduce practic grupul de foksingeri ce se deplasează an de an la manifetstarea similară de la Loveci (Bulgaria), unde cu regularitate ai noştri dau clase bulgarilor.
       În fine, Marius Baţu s-a ilustrat mai întâi ca membru fondator al celebrului grup Poesis, alături de Eugen Baboi. Împreună au imaginat un stil unic, în special prin caracterul particular al frazărilor. Prin anii 80, Eugen îmi spunea despre Marius că are o nemiapomenită memorie muzicală si o mirabilă acurateţe în interpretare, că imprimă din prima fără greşeală. Într-adevar, machedonul avea să ne facă o demonstraţie convingătoare la tragerea albumului Din Darul Magilor, în anii '90. I-au trebuit zece minute ca să îşi execute partitura, în timp ce mulţi dintre noi au fost gata abia după o oră, două. Performanţa a impus. Nu mult timp după destrămarea grupului Poesis i s-au solicitat serviciile în trupa rock Holograf. Acolo şi-a făcut datoria cu un profesionalism exemplar, rezervându-i-se însă o poziţie marginală, ignor din ce motive. A fost apoi cooptat de Mircea Baniciu în trupa de mare succes Pasărea Colibri. Şi aici s-a integrat perfect, amânând totuşi la nesfârşit edificarea unui repertoriu propriu. Ori de câte ori am încercat să-l conving la treabă pentru realizarea unui disc de autor, conţinând compoziţii personale, mi-a răspuns zâmbind: "Horia, dar de ce graba asta?!" A urmat un angajament nu prea fericit în cunoscuta formaţie Phoenix foarte tare şi foarte stângaci condusă de Nicu Covaci după 1989. În urmă a participat la un trio alături de eminentul violonist Mihai Neniţă şi de folkistul Ducu Bertzi.
       Aceşti oameni, Niki, Sorin şi Marius, au pus umărul la ridicarea multor monumente. Ei nu se bucură nici pe departe de notorietatea meritată. Ei îşi văd mai departe de treabă, cumva privaţi de lumina reflectoarelor, de atenţia reporterilor, aflaţi dincolo de aclamaţii şi confetti. Dar noi, colegii lor muzicieni, îi aplaudăm la scenă deschisă.