Consilierul PNL Krum Mitricof a deschis şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) Dolj de ieri printr-o solicitare de sponsorizare din partea administraţiei pentru tabăra de folk de la Calafat. “Este o tabără de folk ce se organizează anual la Calafat. Ar fi nevoie să o susţinem şi noi cu 150 de milioane de lei, sub formă de sponsorizare. Am aflat târziu de organizarea taberei, care se va desfăşura între 31 iulie şi 6 august. Consiliul Local (CL) Calafat nu contribuie cu niciun ban”, a afirmat Krum Mitricof. Suma cerută, 15.000 de lei, nu este mare, după cum recunosc colegii acestuia, însă e imposibil de oferit din cauza timpului scurt rămas de la formularea solicitării până la derularea activităţii. “Am vorbit şi cu colegii de comisie şi credem că e bine să ajutăm la organizarea evenimentului, însă cererea a venit puţin târziu şi nu avem cum s-o rezolvăm în această şedinţă. Poate aprobăm de principiu o hotărâre prin care să dăm banii, pentru ca la şedinţa viitoare, din luna august, să-i putem da”, a afirmat Petrescu. Numai că poziţia consilierului Petrescu nu a fost tocmai pe placul “legalistului” din CJ Dolj, secretarul judeţului, Gheorghe Barbărasă.
Propunerea consilierului PNL nu a strâns aşa mulţi aderenţi, printre opozanţii ideii de a aloca bani pentru tabăra de folk poziţionându-se foştii aliaţi politici, democraţii. Consilierul PD Gelu Vişan susţine că sunt prea multe evenimente la care administraţia doljeană participă ca organizator. “Se apropie Sfânta Mărie Mare şi avem o sumedenie de acţiuni în tot judeţul. Într-un an sunt 90 - 100 de acţiuni. Mă bucur că domnul Mitricof aude şi dumnealui de un festival care se ţine de 10 ani în Calafat. Însă cei din CL Calafat se pot asocia, pentru că are loc la ei în municipiu, să dea bani pentru organizarea festivalului”, a spus Vişan. Declaraţia secretarului general al PD Dolj nu putea rămâne netaxată de destinatarul ironiilor, Krum Mitricof.
"Nu sunt îndeplinite condiţiile legale. Vă respect pe dumneavoastră, dar o fi hotărâre de principiu, însă «de principiu» nu se încadrează în limitele legii. Ori hotărâţi, ori nu hotărâţi. În legea administraţiei nu este prevăzută hotărârea de principiu." - Gheorghe Barbărasă
De la folk direct la eşecurile guvernării
De la sponsorizarea festivalului de folk de la Calafat până la imputarea nerealizărilor guvernării liberale nu a fost decât un pas. Vişan susţine că banii solicitaţi pentru eveniment ar fi putut fi utilizaţi mai bine la săparea de puţuri pentru apă, cu atât mai mult cu cât, la ultima şedinţă de Guvern, cabinetul condus de Călin Popescu Tăriceanu a cam uitat să dea bani Doljului pentru acţiuni de foraj, deşi judeţul se încadra perfect între cele afectate de secetă. “Aceşti bani putem să-i folosim pentru foraje de puţuri în comunele din Dolj, pentru că Guvernul a decis să radă judeţul de pe lista celor pentru care se dau bani pentru realizarea de puţuri. Sunt 14 judeţe care primesc bani, iar Doljul, unul dintre cele mai afectate de secetă, nu primeşte niciun leu. A fost ras de Guvern”, a spus Vişan. “Nu ştiu cum a ajuns domnul Vişan de la cultură la forări de puţuri. Poate că au fost probleme de comunicare a datelor între Guvern şi autorităţile locale”, a venit răspunsul lui Mitricof.
"Domnul Vişan ar trebui să afle că eu sunt un fan al muzicii şi am mai multe cunoştinţe decât dumnealui. Asta pot s-o dovedesc la orice oră." - Krum Mitricof |